Joined in 2023 
82 
63 About this deal
Gilles Farcet: Let’s begin at the beginning, or at least what should be a beginning since, in fact, that experience whose praises you sing is situated outside of time. It is my understanding that even when you were a little boy, unusual inner experiences that others would not hesitate to qualify as “mystical” were common events to you. the wrong duality from the right one. The psychological being annihilated in the fire of the awakening is reborn, covered with the dew of the dawn of creation. Fundamentally, as I already said, absolutely nothing has happened. I became me. Nothing changed, everything changed. modification has taken place. It’s accompanied, moreover, by a modification of spatial perception. In the same manner, I no longer have a spirit. It has been a good thirty years since “my spirit,” in the usual sense of the term, totally disappeared. And about a year ago, I said to myself: “Shit, I no longer have a spirit, no longer have a body. How in the hell will I be able to explain all that to someone who has a spirit and a body and who, to boot, snoozes? I’ve got to remember what it’s like to have a spirit and a body.” Thus, I made a great effort, all alone in the kitchen, and suddenly I remembered-once again, I found myself incorporated, I became once again a spirit in a body. That only lasted a few seconds but I almost croaked! Whether we are in a toxic relationship or not, or have been physically abused or not, the fact is we are a hairsbreadth away from this possibility. Don’t be fooled into thinking you’re smarter or wiser just because you haven’t fallen prey to an aspect of our patriarchy in a direct way. It’s actually unavoidable. If you are a woman in today’s world, you have felt it in some way or other. You may not recognize these experiences for what they actually were yet, but they happened and, trust me, they had an impact. There isn’t a woman I know who has escaped the crushing weight of the patriarchy in which we live. When a woman tells the daring truth of what she has endured, she moves away from being mired in individual fear toward a new emotion—love. She declares, I love myself. I am worthy of being heard. I am more than the sum of my past. I trust my voice.
GF: What you say makes me think of something Jean Sullivan wrote: “Swindling: to convince others that the words aren’t very important because the spiritual reality is inexpressible and, thereby, to justify the platitude of mechanical associations. Yet, without language, that is to say with neither action nor creation, there is nothing.” There is an abundance of radical ideology in here, explained thoroughly and dissected for easier understanding. Definitely an Eastern philosophy vibe, with an emphasis on less patriarchal power, without emasculating males and masculinity. I can't wrap my head around everything in here, yet, but I'll read and re-read and keep trying. While I believe this book can radically improve society, I can't control that. But I can control improving myself through what I learn, and that's what I'll be working on. GF: Among the people supposed to have attained the awakening or approached it, history and tradition present us, on the one hand, examples of very refined, intelligent, cultivated beings and, on the other, with examples of uneducated monks sweeping the cloister-humble characters living that which the literate and the wise men speak of without having had the experience.
Ce s-ar întâmpla dacă am înlocui noțiunea de fericire cu ceva mai durabil și mai ușor de realizat? Dacă am înlocui-o cu prezența? Prezența implică o acceptare a tuturor experiențelor noastre, a celor care provoacă fericire și a celor care provoacă durere. Când intrăm în viață conștientizând că fericirea și tristețea sunt o parte complicată a vieții, nu mai judecăm viața ca „bună” sau „rea”. Viața doar este. A fi deschis la învățăturile sale, indiferent de emoțiile pe care le creează în tine, înseamnă a fi prezent. Existența în prezent este o calitate veșnică, pe care o cultivăm atunci când acceptăm viața, oricum ar arăta, cu toată gama sa largă de posibilități. Când ne predăm vieții, ne permitem nouă însene și copiilor noștri să-i traversăm vârfurile și văile cu calm și cu bucurie. Nu judecăm viața în funcție de modul în care ne face să ne simțim, ci o acceptăm pentru învățăturile pe care le oferă. Această perspectivă ne permite să ne eliberăm anxietățile legate de experiențele noastre și ale copiilor noștri. În acest fel, ne eliberăm și pe noi însene și pe ei, liberi să ne angajăm în realitatea vieții, fără frică sau împotrivire.”
So conditioned are we to be afraid, we wear fear like a second skin. So pervasive is fear in our life experiences, we often fail to fully appreciate just how ruled by it we are. Because of our place in the patriarchy, we women allow ourselves to be silenced and bullied for fear of punishment by the often more powerful males in our life. Over time, this silent cowering becomes our internal default. It’s often so subtle, we can barely discern it ourselves. She often refers to nature and claims things to be a certain way and that's it. That's the only 'truth' and the sooner we accept this 'truth' the 'happier' we will be. Nothing in nature is this simple, there is context, there are layers, complexities, interconnectedness... And yes, men too have layers and traumas and complexities... They are not 'just', or not 'all' hunters and neither are we women just prey. It's not just 'us' (women) against 'them' (men). Human connection (and animals too) is much more compex than that, monogamy is not just imposed by society or a human invention, it also occurs in many other animal species.Când celălalt este capabil să îndeplinească aceste două condiții, atunci se întâmplă ceva ciudat. Nevoile noastre încep să se topească, deschizând oportunități de conexiune și evoluție ulterioară. Dar până când există aceste două condiții, trebuie să implicăm adultul și părintele interior și să ne oferim singure ceea ce căutăm în lumea exterioară. Pe scurt, ne ocupăm pe deplin de toți copiii din noi care țipă și care nu sunt altceva decât amintiri despre ceea ce ni s-a întâmplat în trecut. Câte o rană pe rând, ne adresăm acestor amintiri. Trebuie să ajungem să recunoaștem că, atunci când ceva din lumea exterioară ne aduce în minte una dintre aceste amintiri, ele sunt doar atât - amintiri. Acum suntem adulți, nu copii. Așadar, data viitoare când credem că cineva ne-a rănit, facem o pauză. Înainte de a da vina pe altul, privim spre interior și ne întrebăm: În ce fel mă fac rănile din trecut să interpretez această situație în acest mod, acum?” This loss of self is universal. We have all felt its ravaging wounds. As our authenticity erodes, what’s left behind is a cavernous inner crater filled with a cacophony of chaos that infects every part of how we now live. It manifests in all sorts of insidious and seemingly insignificant ways: universal, I thought everybody experienced what I was experiencing. Much later, when I was around thirty and began to talk about it, I was very surprised to discover that my childhood experiences were completely out of the ordinary. task. Once the thing was intellectually got hold of, it was a matter of expressing it and thus having recourse to words. Therefore, I had to learn to write-not make grammatical errors and, above all, initiate myself to the oh so important usage of the semicolon (a must in French literature). That took a while-years, to be exact. Once one knows how to write more or less, it is necessary to pay attention not only to the meaning, but also to the color of the words. Two synonymous terms do not have the same color. It’s this attention to the color of words that differentiates the writer from someone who merely writes. The latter naively believes he has expressed his idea as soon as the sentence is grammatically correct and the words are logically aligned. But that’s not so! The act of writing begins when the intuition of the qualitative aura of the word, beyond its intellectual sense, springs forth. The world needs to know. Trailblazing. Life-enhancing. A Radical Awakening is one of those books you will want to keep on your nightstand.
GF: Isn’t the first step, then, the most urgent, to become normal, to eradicate in oneself the functions that corrupt the dream? SJ: First of all, it’s necessary to grasp that the awakening comes first in relation to the ecstatic and legitimate effects it induces. The supreme knowledge is of a radically different essence than the ecstasies and other extraordinary joys it’s likely to induce. It would be dangerous to concentrate on the ecstasies. GF: From a certain point of view, yes. Still, if I do a good deed, even in the most unselfish way, it’s because the simple fact of doing good permits me to maintain an inner state that’s much more precious to me than what I’d feel after doing evil.
Dr. Shefali
Am transformat fericirea într-un scop când ea este, de fapt, doar o emoție - și chiar una trecătoare. Atât de atașate am devenit de ideea de a fi fericite, încât aspirăm prostește ca fericirea să fie un obiectiv permanent. În acest sens, ne așteptăm în mod inconștient ca viața să continue să producă stări de fericire. Când viața se conformează, ne simțim norocoase și binecuvântate. Însă când nu se mai întâmplă asta, ne simțim oprimate și nefericite. Dăm vina pe viață când, de fapt, ar trebui să dăm vina pe așteptările noastre prostești. DNF. As a victim of childhood emotional trauma from my father's anger and a victim of domestic abuse from a rageful narcissistic partner, and having thoroughly worked through these issues with therapists, I was very annoyed at how she claims it is the woman's responsibility to make sure she doesn't attract these men. That I myself am complicit in my own abuse. Absolutely not, it took a decade to finally come to terms that the abuse suffered from these men (and others) and it was NOT MY FAULT. Women are not at fault for the abuse they suffer from men. I didn't ask for it, no woman does, and I took action as soon as it was safe to escape (and that's a possibility I know a lot of women don't have). Maybe this is not what she meant, but she goes out of her way to give men a pass with their bad behaviour. She seems very privileged in her perspective and drastically over-simplifies the complex situations of abusive relationships.
Bestselling author and renowned clinical psychologist Dr Shefali teaches women how to transcend their fears, break free from societal expectations and rediscover the person they were always meant to be. There are two arrows, you see? One is the actual denigration and silence we women endure. The second is the blame–shame we feel for having endured it. Deep down, we know we should speak up fearlessly. Our fear revolves around the following: Viața nu este subiectivă cu vreun sentiment. Viața doar este. Uneori este așa și alteori este altfel. Nu ne impune ce părere să avem despre ea. Asta depinde de noi. Ploaia doar este. Nu intenționează să ne provoace vreo reacție. Reacția este la latitudinea noastră. În inconștiența noastră, credem că reacțiile noastre sunt conduse de viață. Pe măsură ce ne trezim, ne dăm seama că reacțiile noastre nu au nimic de-a face cu lumea exterioară și că au foarte multe de-a face cu eul nostru interior. So conditioned are women to abandon any vestige of inner truth for the sake of fitting into what our parents or culture want for us that we go through life unaware such a split even exists. Sometimes we may feel a rumbling within that shows up as discontent or in flares of anger, but we downplay these as a mood or attribute them to some issue that ruffled our feathers. We bypass our inner schism unaware that it is creating deep crevices in our lives.
AWAKENED READERS
eruption of the awakening. The nature of this relationship remains highly mysterious since I can in no way consider that it was a matter of cause and effect. The cause, it’s the awakening! The fact remains that the awakening is born in a precise intellectual context consisting in an intense effort necessarily doomed to failure to pierce a mystery that included in itself the notion of “me,” of “I am,” and of “thought.” Moreover, there were circumstances relative to my sensibility. After having experienced at the end of my childhood, a slight loss of sensitivity, I took to reading Rimbaud. Thus, I lived in a world that made me profoundly vibrate second after second. In short, there was an intellectual disposition and a disposition of my sensibilities that were inseparable. Neither sensibility alone nor the intellectual approach alone would have led me anywhere. Responsabilitatea în relațiile cu adulții presupune să nu ne mai așteptăm ca oricare dintre nevoile noastre personale să fie satisfăcute de celălalt, cu excepția cazului în care se dovedește contrariul. Îmi dau seama că sună rece și blazat, dar nu este. Este, de fapt, o afirmație plină de înțelepciune. Nu te poți aștepta de la nimeni să-ți satisfacă nevoile, decât dacă sunt îndeplinite două condiții - prima este ca respectivul să fie capabil din punct de vedere fizic și emoțional și a doua este să fie dispus și să-și dorească s-o facă. Cu extrem de multă abilitate și inteligență, Dr. Shefali ne învață ce înseamnă să fii o femeie puternică, să îți asumi întotdeauna responsabilitatea pentru acțiunile tale, să te eliberezi de frici, să spui ceea ce gândești și simți, să faci ce îți aduce bucurie, să te iubești pe tine însăți, să lași în urmă vechile tipare cu care ai fost crescută și educată, pentru a îmbrățișa noul tău sine, noile tale idei și comportamente. Așa cum cuvintele pot vindeca, ele pot și umili. În cele din urmă, cuvintele pe care ni le spunem noi însene sunt singurele care contează. Vor exista întotdeauna cei din afară care se folosesc de cuvinte pentru a ne face să ne simțim rușinate. Când se întâmplă acest lucru, deși este dificil, trebuie să facem un pas în spate și să ne dăm seama că fac asta din propria lor nesiguranță. Acestea fiind spuse, uneori, dacă cineva spune că suntem grase, trebuie să facem o pauză înainte de a reacționa ca și cum am fi fost jignite. Și ce dacă suntem grase? De exemplu, dacă cineva mi-ar spune că am celulită, aș considera că este o umilire sau adevărul? Adevărul este că am celulită. Și acum ce? Mă supără acest fapt și mi-e rușine de el? Sau îl văd ca pe un fapt neutru și merg mai departe? Înțelegi ce zic? Cultura ne face să ne simțim prost dacă avem celulită sau suntem grase ca și cum ar fi lucruri rele, când, de fapt, ele sunt perfect naturale. Cultura face acest lucru cu aproape fiecare parte a corpului nostru care nu se potrivește standardului de frumusețe occidentalizat și „albit”.”
Great Deal 
New Comment