The Little Girl Who Could Not Cry

Product Information

Lidia deelt haar verhaal, haar verhaal van overleven, haar verhaal van Mengele, de barakken, het verlies van zowat alles en iedereen. Hoe het na de oorlog niet stopte maar weer een strijd begon op leven. Hoe emoties niet bestaan, omdat elke emotie afgestraft word. Povestea Ludei/Lidiei începe la sfârșit de 1943. Tatăl ei, Aleksandr, a fost trimis pe front pentru a ajuta în "Marele Război de Protejare al Patriei". Mama ei, Anna, era partizană în Belarus, ajuta rezistența împotriva naziștilor care cotropeau Europa. Când ascunzătorile le-au fost depistate și au fost prinși, au fost urcați în tren și deportați la Auschwitz. Bunicii ei au fost gazați imediat după ce au ajuns în lagăr, fratele ei a fost trimis la muncă silnică alături de mama ei, iar Luda a fost dusă în baraca copiilor lui Mengele. Avea doar trei ani.

Maksymowicz a fost, atât cât destinul i-a îngăduit, Luda Boczarowa, o fetiță cu ochi albaștri luminoși, iubită și îngrijită de părinți și bunici. Apoi, înainte de a împlini 3 ani, a devenit pentru torționarii săi din cumplitul Pavilion al copiilor de la Auschwitz-Birkenau doar un număr: 70072. Timp de peste 15 luni, micuța Luda a îndurat frigul, foamea, singurătatea, frica permanentă și durerile atroce provocate de experimentele îngrozitoare la care o supunea însuși Îngerul Morții, Josef Mengele. Hier ben ik weer, hier ben ik weer om te zeggen dat deze boeken, deze verhalen, moeten blijven uitgegeven en gelezen worden. Elk verhaal moet betere worden zodat iedereen weet, en niet vergaat, dat dit gebeurd is. Dat deze gruwel bestaan heeft en, kijkende hoe de tijden nu zijn, nog kunnen gebeuren. O poveste cutremurătoare și plină de emoție. Am mai citit cărți despre Auschwitz și alte lagăre, dar mereu din perioada adultă, aceasta este diferită pentru că este scrisă din perioada când autoarea și protagonista a fost una din cei 1,5 milioane de copii capturați și trimiși in lagărul Auschwitz-Birkenau din Polonia. Lidia Maksymowicz a fost, atât cât destinul i-a îngăduit, Luda Boczarowa, o fetiță cu ochi albaștri luminoși, iubită și îngrijită de părinți și bunici. Apoi, la vârsta de 3 ani, a devenit pentru torționarii săi din cumplitul Pavilion al copiilor de la Auschwitz-Birkenau doar un număr: 70072. Timp de peste un an, micuța Luda a îndurat frigul, foamea, singurătatea, frica permanentă și durerile atroce provocate de experimentele îngrozitoare la care o supunea însuși Îngerul Morții, Josef Mengele.The Pope listened closely as her story was recounted by a Polish priest who accompanied Mrs Masksymowicz. De la ultima noastră întâlnire îmi amintesc ochii ei. Mă privește cu dragoste, cu disperare. Îmi ține capul în mâini, mă privește drept în ochi și mă sărută. Sunt fata ei, inima ei, dragostea ei. Nu uit cuvintele pe care mi le-a spus. Mi le repet zile întregi după plecarea ei. Amintește-ți cum te cheamă și de unde vii. Mă cheamă Luda Boczarowa, am cinci ani și sunt din Belarus.” Está narrada en presente y en primera persona porque es testimonio directo de lo que allí sucedió. El prólogo es de su santidad el Papa Francisco, quien pudo conocer a Lidia en persona. All content that you submit may be used at Bookswagon'ssole discretion. Bookswagonreserves the right to change, condense, withhold publication, remove or delete any

The heartbreaking, inspiring true story of a girl sent to Auschwitz who survived the evil Dr Josef Mengele’s pseudo-medical experiments. With a foreword by His Holiness Pope Francis. The Pope kissed the number – 70072 – that remains tattooed on the arm of 80-year-old Lidia Masksymowicz when he met her during his weekly general audience at the Vatican on Wednesday. de pagini care au cuprins o poveste cutremuratoare, o poveste a unei copile de 3 ani ajunsa in lagarul Birkenau alaturi de tanara ei mama. Contine despartirea de mama ei, cea mai draga fiinta a ei de pe acest pamant. Marturia acestei femei, atat de incercata de greutati, atrocitatile prin care a fost nevoita sa treaca, este un semnal de alarma pentru omenire! Nu trebuie sa uitam ceea ce s-a intamplat, greselile ce au fost facute, tocmai pentru a nu repeta istoria!

It’s almost tea time. Shall we have a bonda then?” said Skandu Anna, knowing perfectly well what would happen next. Lidia Maksymowicz, de 82 anos, é uma das sobreviventes do campo de extermínio nazi de Auschwitz-Birkenau, e das experiências do médico Josef Mengele, que ficou conhecido como “o Anjo da Morte”

Fechem os olhos e imaginem: dezenas de crianças a balançar para trás e para a frente, em cima de tábuas, numa barraca malcheirosa. Olhos enormes, apáticos, nos pequenos corpos maltratados, apenas pele e osso. No seu olhar…nada…nem raiva, nem ódio, nem amor…. nada… Mrs Masksymowicz traveled to Moscow by train to be reunited with her mother. “She told me that she had looked for me everywhere. She was happy but at the same time deeply sad for all the time she had spent without me.” She was adopted by a family in Poland and raised as a Catholic. But as she grew up, she became determined to find out what happened to her mother.Ura este un sentiment care nu face altceva decat sa distruga. Nu creeaza nimic, or, in lume e nevoie sa creezi nu sa distrugi”